Gratie lui Radu M. ajung sa vad un Almodovar misto. Gen 9/10. (Dar in afara de “La Mal Education” am vazut vreounul sa nu-mi placa?) Nu vreau sa intru in foarte multe detalii: povesti intretaiate espaniolas - care se aduna toate perfect la final!, multe metafore cinematografice, insight-uri de film a lot… Dar… si cu o poveste frumoasa care m-a prins. Exista intotdeauna o dihotomie intre cine suntem in afara noastra prin prisma ‘celorlalti’ si ce vrem de la noi insine. Si avem o datorie (morala) fata de sine sa facem pace intre personajele astea. Cum era ultima replica? “Daca faci un film, il termini, chiar daca esti orb.” Cheia (si-i servita) este in scena in care Lena se auto-”traduce” intrata in salonul de proiectie a sotului bolnav de gelos. Superba si scena/metafora cu fotografiile (viata) rupte bucati din care fiul incerca sa refaca macar una.
Penelope face un (tri-)rol tzutz, peste “Volver” (citat dintr-un interviu: “We rehearsed every day for three and a half months for Broken Embraces. I like having that time.“). Si desi intreg filmul aduce cu “Todo sobre mi madre” (+ “Carne tremula” ?) e-n alt registru; din pacate insa pentru neofiti sunt sigur ca plictiseste de la jumatate incolo.
Misto. Uite si o cronicuta buna.
Etichete: filme
Lista (RSS)